Propun ca astăzi să ne aventurăm împreună într-un act de disecție. Nu vom despica burta niciunui amfibian și nu vom avea nevoie nici de măști chirurgicale, ci vom pune lentila microscopului un personaj, întâlnit în foarte multe locuri, purtând diverse chipuri ce încearcă să fie diferite, cu toate că oricine poate observa că împart același ADN de bază. Este un personaj pe care l-ați întâlnit probabil și prin cărți, dar care, după părerea mea complet neavizată, poate fi cel mai bine identificat pe micile și marile ecrane.
Pentru a înțelege cel mai bine cu cine avem de-a face, va trebui să facem un pas în spate pe scara evoluției și să ne uităm câteva momente la emblematicul său strămoș, cu tot cu chipul său ridicol de atractiv, cu țigara ce îi atârnă din colțul gurii, cu tricoul său alb și cu geaca sa roșie. Da, într-adevăr, este vorba de rebelul fără cauză în persoană, de James Dean. În special James Dean în rolul lui Jim Stark în Rebel Without a Cause.
Ingredientele sunt simple. Pentru început este nevoie de un mascul tânăr (foarte important să aibă sub 25 de ani), preferabil heterosexual și, bineînțeles, pe cât se poate de chipeș. Se adaugă o doză consistentă de neadaptare la normele societății și rebeliune. Personajul nostru prezintă o constantă lipsă de respect pentru reguli și repulsie față de autoritate, toate acestea venind din dorința sa de a fi propria-și persoană, dorința de a fi liber. Nu este necesar să fie specificate aspectele ce îl nemulțumesc la status-quo, rebeliunea sa nu are nevoie de o motivație clară. Este rebel pentru că este. Din exterior, rebelul poate părea periculos, îți dă impresia că dacă te apropii prea mult de el ai să te arzi. Și totuși ești tentat să te apropii. Acest efect funcționează în special în cazul femelelor tinere, cuminți și timide, acestea fiind atrase de băiatul periculos ca molia de flacără. Bineînțeles, este vorba de o chestiune pur stereotipică pe care o luăm în serios doar de dragul analizei. Odată ce fata cuminte și timidă se apropie de James Dean-ul nostru, are loc un efect clasic de sfidare a aparențelor. Surpriză! Sub geaca de piele și dincolo de chipul adonisiac se ascunde un suflet sensibil! Iată așadar cum rebelul fără cauză se dovedește a fi un personaj aproape complex.
Astfel ajungem și la subiectul propriu-zis al disecției noastre. De data aceasta facem un pas înainte pe scara evoluției. Nu mai vorbim doar de băieți periculoși, nu vorbim de John Bender din The Breakfast Club sau Han Solo din Star Wars. Subiectul nostru este mult mai mult decât un simplu tânăr revoltat, subiectul nostru este acum și un intelectual. Rebelul nu mai este doar lipsit de cauză. Acum, rebelul poartă în buzunarul gecii de piele o carte. După cum știm cu toții, consumul iresponsabil de cărți poate cauza efecte secundare, printre care: excesul de curiozitate, un grad îngrijorător de conștientizare a tuturor problemelor din lume și, bineînțeles, complexul de superioritate. Rebelul intelectual nu este ca restul, nu este doar o altă cărămidă în zidul societății. Rebelul intelectual citește cu poftă, își pune întrebări filosofice, se visează următorul Jack Karouac sau (în cazurile mai toxice) chiar Charles Bukowski și încearcă să se convingă că în copilărie fusese și el un fel de Holden Caulfield, stând de veche în propriul său lan de secară. Nelipsite sunt și aroganța și angoasa adolescentină.
Trebuie să admitem faptul că direcțiile de utilizare și dezvoltare ale acestui tip de personaj sunt diverse, rezultând în tot felul de rezultate. Oferindu-i-se spațiul de diluare în timp al unei serii televizate, rebelul intelectual se poate depărta de condiția sa, estompându-și aroganța și prezentând chiar o așa-zisă evoluție vizibilă, așa cum se întâmplă în cazul lui Jess Mariano din Gilmore Girls. Un alt exemplu de rebel intelectual îmblânzit al televiziunii ar mai fi Hank Moody din Californication (o abatere notabilă de la restricțiile de vârstă). De multe alte ori, subiectul este mult mai bine ancorat în cele două dimensiuni ale sale.
Vorbim bineînțeles de personaje precum Kyle Scheible din Lady Bird sau Troy Dyer din Reality Bites, care încă de la începutul filmului te vor fascina prin prezența lor enigmatică, părul lor boem și interesul lor pentru literatură și idei profunde. Iar dacă mai și cântă într-o trupă rock, deja pare prea frumos ca să fie adevărat (și pe bună dreptate). Apoi, stereotipul este desăvârșit odată ce glasul personajului în cauză produce afirmații precum: „eu nu îmi cumpăr propriile țigări, nu vreau să contribui la economia aceasta”. De aici, indicatorul barometrului de privilegiu și toxicitate continuă să urce constant, depășind nivelul numit extraordinar de enervant și apropiindu-se triumfător de nivelul numit literalmente sociopat. În aceste momente privitorul este adesea tentat să testeze pe propriul ecran proprietățiile de detergent ale salivei umane. Desigur, pentru unii privitori mai aparte (cei cărora li se și datorează succesul acestor personaje), toate păcatele rebelului intelectual sunt iertate în virtutea faptului că musca atârnă greu pe căciulă.
Uneori, există accidente. Un asemenea eveniment este înregistrat în primul film al Trilogiei Before a lui Richard Linklater, anume Before Sunrise, în care personajul jucat de Ethan Hawke, Jesse Wallace, deși deține aproape toate atributele rebelului intelectual, nu reușește să înscrie suficiente puncte la capitolul toxicitate. Aproape că nici măcar nu încearcă. Deși nu duce lipsă de propria sa aroganță tinerească, se încăpățânează să o țină în frâu, negându-și practic potețialul. Acesta se supune de bună voie și nesilit de nimeni introspecției și încearcă activ să fie o persoană decentă. Ba chiar ajunge să fie o persoană revoltător de normală și firească. Consider că pentru această abatere de la canonul rebelului intelectual trebuie învinuiți însuși Linklater și obsesia sa pentru naturalețe.
Specimene precum Joe Goldberg din serialul You apărut destul de recent pe Netflix ne demonstrează încă o dată că oamenii nu s-au săturat de aceste personaje masculine chipeșe cărora să li se ierte absolut orice defect (sau crimă!) pentru că sunt sensibili și, mai ales, pentru că ei, spre deosebire de restul oilor, citesc! Așadar nu putem spune în momentul de față dacă era rebelului intelectual s-a terminat sau continuă și nici măcar dacă și-a cunoscut încă întruchiparea perfectă. Putem însă remarca cum de-a lungul anilor acesta a reușit să înlocuiască aproape complet rebelul fără cauză de tip James Dean de altădată. Iată deci ce diferență inestimabilă poate face o carte șifonată înghesuită în buzunarul unei geci de piele.
PS:
Acest text este o analiză arpoape sinceră, semi-obiectivă și pseudoiștiințifică și nu dorește să încurajeze în niciun fel vicii precum cititul excesiv de cărți. Atenție! Cărțile pot cauza dependență, aporturi covârșitoare de informații, antrenarea empatiei și diminuarea bugetului personal! Consumați responsabil!