Mă plimbam într-o zi prin Cărturești Verona. Găsisem deja ceea ce cătam și hoinăream printre rafturi, că parcă aș mai fi luat ceva. Atunci mi-au picat ochii asupra unei cărticele subțiri de care nu mai auzisem niciodată. Dacă ar fi să cred în basme siropoase de genul „m-a ales cartea pe mine”, atunci ăsta cred ar fi unul dintre cazurile alea. Avea un titlu destul de lung, așezat pe două rânduri, Scrisoare către un prieten și înapoi către țară. Ceea ce m-a convins însă a fost subtitlul. Era scrut și promitea multe: un manifest.
Despre autoarea cărții, Ruxandra Cesereanu, trebuie să recunoasc că nu știam absolut nimic. Așa că vă pot transmite doar ceea ce mi-a spus și mie scurta prezentare pe coperta a doua. Este poetă, prozatoare și eseistă, autoare a pe peste 20 de cărți. Predă la facultatea de litere din Cluj-Napoca. Se pare că știu pe cineva care participă la cursurile ei și am înțeles că e okay și la catedră, cu neajunsurile ei, cam ca orice profesor. Dacă mă întrebați pe mine însă, tot ce trebuie știut înaite de a citi cărticica asta este faptul că vocea din ea este o voce ce arde mocnit, într-o măsură sau alta, în noi toți.
Dar hai să trecem la subiect...
Cartea aceasta este un poem. Este un poem cu teme sociale și politice, închinat secolului de istorie pe care l-am împlinit acum doi ani. Nu ratează nimic. Fiecare traumă sau anxieate națională se reăgsește aici. Război, familia regală, venirea bolșevicilor, Ceaușescu, deceniile de frig, Revoluția, golanii și minerii, anii de tranziție interminabilă, valul de emoții de după focul din 2016 și entuziasmul mișcării #Rezist. Totul este aici, în doar câteva pagini de versuri.
Ceea ce mi-a plăcut în mod special este că reușește să nu devină o plângere de milă a destinului nostru de „popor chinuit”. Și nici nu ne slăvește cu aroganță capacitatea de a supraviețui sau ocazionalul spirit revoluționar. Nu mi s-a părut nici prăpăstioasă, nici naționalistă. Oferă o disecție emoțională, sinceră și personală a trăirilor unui popor care încă se mai caută și care se zbate prin răbufniri periodice să sară către modernitate. Depresia de țară pe care o descrie se transformă în depresie personală. Dintre rândurile acestui poem se desprinde un tratament dedicat tocmai acestei depresii, un ecou puternic de speranță.
Fiecare pagină de versuri este însoțită de către o fotografie cutremurătoare. Pe lângă apariții ocazionale precum regii Ferdinald și Mihai, regina Maria sau Ghandi, majoritatea imaginilor prezintă ziduri de penitenciare, lagăre din Basarabia, imaginea tovarășului, sicrie, scene de la Revoluție, proteste și oameni fugăriți de jandarmi. Pancarte și grafitti-uri apar din loc în loc, strecurând mesaje ce încapsulează perfect esența întregului poem. Poate că cel mai bine o face chiar cel din prima fotografie: Poezia e în stradă!
Eu unul, după cum puteți observa foarte limpede și în alte postări de pe blog, sunt foarte departe de avea orice sentiment naționalist și nu dau prea mulți bani pe conceptul tradițional de graniță. Am un oarecare drag pentru locul în care am crescut, îmi place mult limba română și văd foarte mult potențial în jur, însă mă consider înainte de orice altceva cetățean al Pământului. Cu toate acestea, îmi dau și eu seama că moștenirea culturală este reală. Oamenii dintr-un popor sunt legați între ei, așa cum sunt și oamenii dintr-o familie. Ne conectăm la același fir narativ, suntem parte al aceluiași personaj colectiv. Iar poemul acesta este monologul interior al conștiinței noastre de-a lungul unui veac cu prea multe schimbări și prea multe constante.
În final, vă las acum cu unul dintre cântecele mele preferate de la RatB. Nu are nicio legătură cu cartea în sine, dar versurile sale mi-au tot răsunat adesea în minte în timpul lecturii. Pentru că, până la urmă, este vorba de noi toți.
_____________________________________
Cum ar veni... Post Scriptum:
Îți place ce postez pe aici?
Dacă da, mi s-a spus că ar fi o idee bună să te încurajez să te abonezi :)
Dacă vrei să fii la curent cu ce mai scriu pe blog, tot ce trebuie să faci este să mergi în colțul din dreapta-sus al postării și să apeși pe butonul Log in / Sign up. Îți bagi acolo adresa de mail și gata.
Nu te îngrijora! E gratis și nu sunt atât de harnic cât să îți fac spam în inbox.
Atât de la mine. Ciao!