top of page
  • Writer's pictureRareÈ™-Andrei Dinu

Becoming. Umanitate la cel mai înalt nivel

Updated: Mar 16, 2020

Dacă tot stăm în casă și nu prea avem activitate de când cu virusul ăsta, am zis să scriu despre o carte. Nu de alta, dar poate aveați nevoie de ceva cu care să vă mai umpleți câteva ore. O carte ușoară, de actualitate și din care, cred eu, am putea cu toții să învățăm câte ceva. Probabil ați văzut cartea asta pe rafturile librăriilor. Este aproape nelipsită.


Becoming (sau Povestea mea) este autobiografia lui Michelle Obama. Da, Michelle, soția lui Barack, fostă Primă Doamnă a Statelor Unite. Bineînțeles, Obama-fanboy din fire, m-am simțit aproape obligat s-o citesc. Mi-a luat ceva, dar în cele din urmă am făcut-o. Am mai citit biografii la viața mea, dar aceasta se înscrie în mod clar printre preferatele mele.


Dacă te uiți pe YouTube la discursuri și interviuri cu Michelle Obama, vei remarca o naturalețe pe care rareori o vezi la persoane cu funcții atât de înalte. Și exact asta vei putea găsi în cartea sa. Nu vorbește din perspectiva unui om din cele mai selecte cercuri din vârful societății. Din contră, textul cărții ăsteia este absolut lipsit de orice fel de pompozitate, de orice fel de înstrăinare sau de solemnitate. Este povestea unei fete dintr-o familie de afro-americani, din clasa muncitoare, căreia nu i s-au dat multe șanse, însă a luptat și și-a depășit condiția. Și totul este relatat într-un registru natural, semi-colocvial și prietenesc, fără să lipsească însă o reală frumusețe a limbajului. Nu știu dacă talentul este în totalitate al lui Michelle sau dacă este mai mult meritul editorului, dar cert este că rezultatul este o carte pe care o citești cu mare drag. Pentru că simți pur și simplu că stai de vorbă cu un prieten.


Este vorba de călătoria sa personală, marcată, într-adevăr, de întâlniri și șanse pe care puțini le au. Povestea lui Michelle a fost atinsă de o serie de oportunități, iare ea le-a valorificat pe fiecare în parte cum a știut mai bine. Nu s-a oprit nicio secundă, nici măcar atunci când a ajuns să stea la dreapta celui mai puternic om de pe planetă. A luptat în fiecare zi pentru a-și folosi influența în zonele în care a considerat că poate aduce un bine. Și dacă citiți cartea asta veți vedea că a adus destul bine. Atât pentru Statele Unite, cât și pentru lumea asta în care trăim noi toți.


Michelle povestește despre familia sa, despre casa sa părintească din Chicago, pitorească și plină de jazz. Povestește despre cum a crescut și cum s-a zbătut să ajungă la Princeton cu toate că lumea nu o vedea în stare, despre cum a ajuns mai apoi să studieze dreptul la Harvard și să își cunoască dragostea. Despre cum a ajuns să renunțe la drept pentru activismul social, despre provocările familiei sale apărute odată cu intrarea lui Barack în politică și despre lumea bizară în care s-a trezit brusc, în ziua în care a devenit Prima Doamnă. Povestește despre cum este să fii mama unor fete ce și-au trăit aproape întreaga copilărie și adolescență în Casa Albă și despre viața în lumina reflectoarelor atunci când o planetă întreagă se așteaptă să te comporți impecabil. Despre cum a întâlnit oameni din toată lumea, de la personalități și vițe nobile până la elevi de liceu și cum a învățat de la fiecare dintre aceștia.


Se poate spune că momentul cu cele mai mari consecințe din călătoria sa a fost atunci când destinul i s-a intersectat cu cel al unui tânăr pe nume Barak Hussein Obama. Tânăr ce avea să îi schimbe viața în cele mai neașteptate feluri. Știam deja destule despre politicianul și președintele Barack Obama. De data aceasta, am avut ocazia să îl descopăr pe Barack omul. Michelle povestește despre un tânăr zdrențuros din Hawaii, un slăbănog, introvertit și totuși plin de încredere în sine, sclipitor și adesea îngropat în cărți. Îl prezintă pe Barack Obama logodnicul, soțul și tatăl. Fără să uite idealismul și determinarea ce l-au adus în vârful lumii.


Becoming este o lectură ușoară, o carte delicioasă ce spune povestea unui om pe cât se poate de normal și obișnuit, care trece printr-o serie de evenimente și încercări care mai de care mai extraordinare, reușind în mod admirabil să nu își piardă umanitatea.


Cred că e deja limpede că recomand cartea asta oricui. Poate vă gândiți că e mai mult o carte pentru feministe sau pentru minorități și alte bazaconii. Ei bine, eu, un privilegiat mascul heterosexual caucazian, vă spun că este o carte pentru absolut oricine. Pentru că toți putem și avem uneori nevoie să fim inspirați. Să ni se aducă aminte că trebuie să avem încredere în noi. Și că dacă ne dorim și suntem dispuși să muncim, putem face orice.


O să închei pe englezește, cu sloganul de campanie ce a schimbat practic lumea familiei Obama. Un slogan care și astăzi ar trebui să rezoneze. Nu doar în SUA, ci în toată lumea. Chiar și aici, la noi, în România, ar trebui să ne aducem uneori aminte că...


YES.

WE CAN.

0 comments

Recent Posts

See All
bottom of page