De obicei, în seria asta de articole scriu despre filme de care sunt legat de mult timp și pe care le revăd cu plăcere. De data aceasta însă, voi face ceva puțin diferit. Cu ocazia Halloween-ului, am decis să abordez un film pe care de-abia ce l-am văzut pentru prima dată.
Bram Stoker's Dracula a apărut în 1992, în regia renumitului Francis Ford Coppola (cunoscut pentru trilogia The Godfather). Filmul prezintă o nouă adaptare a faimosului roman de referință din literatura gotică, enigmaticul conte vampir fiind de această dată interpretat de Garry Oldman. Spre deosebire de interpretările anterioare, scenariul, scris de James V. Hart (și bazat evident pe romanul lui Bram Stoker), pune un accent considerabil pe trecutul lui Dracula, pe originile sale umane în persoana lui Vlad Dracul (aka Vlad Țepeș) și pe motivația acestuia. Nu avem de-a face cu un simplu monstru ghidat de instincte malefice, ci cu un suflet blestemat, măcinat de sentimente. Măcinat de o iubire ce refuză să moară.
Lui Gary Oldman i se alătură actori precum Keanu Reeves, Winona Ryder și Anthony Hopkins. Cu toate că performanța lui Keanu este poate una dintre cele mai slabe din carieră, iar Winona nici ea nu pare extrem de integrată în context, filmul este ridicat enorm de incontestabilele forțe actoricești pe care și le dezlănțuie atât Hopkins cât și Oldman. Acesta din urmă reușește să contureze un protagonist carismatic, intrigant și, mai presus de toate, înfioarător.
Îl apreciam deja pe Francis Ford Coppola pentru The Godfather, însă numai după ce am văzut filmul acesta am ajuns să înțeleg cât de vaste și curajoase sunt abilitățile sale de regizor. Eleganța cadrelor, dansul culorilor și montajele superbe sunt o mărturie a experienței unui cineast de renume. Dragostea sa pentru povestea cu pricina se reflecă în entuziasmul pe care l-a turnat fără reținere în fiecare scenă. Nu a existat nicio clipă de ezitare, nicio alegere care să fie prea îndrăzneață pentru a fi luată. Unii ar putea spune că a exagerat, că a mers prea departe și că ar fi putut să se tempereze puțin. Însă, dacă mă întrebați pe mine, a spus povestea exact așa cum trebuia spusă, fără niciun compromis. Și a făcut-o ca un adevărat maestru al mediului.
Costumele, design-ul decorului și coloana sonoră sunt ireproșabile. Da, vei simți că te uiți la un film din anii 90, dar te vei bucura de fiecare moment, de fiecare efect și de fiecare sperietură.
Dacă vrei suspans, aventură, horror calitativ și personaje memorabile, toate prezentate cu excesul de zel al unui fan și măiestria unui profesionist, uită-te la Bram Stoker's Dracula.
PS: Oh, și sunt destul de multe scene în care se vorbește română. Și de multe ori se vorbește surprinzător de bine.