De ceva timp am prins gustul cititului de poezie. M-am atașat ușor de poeți precum Sylvia Plath sau Emily Dickinson, însă mi-a fost mai greu atunci când a venit vorba de poeții români de astăzi. Ce-i drept, nici nu m-am prea interesat înainte ca să știu de unde să încep. M-am aruncat orbește cu capul înainte, citind cam ce mi-a picat în mână. Uneori versurile îmi păreau prea criptive. Alteori înțelegeam ce încerca poetul, însă în continuare ceva lipsea. Ceva nu făcea click! în creierul meu atunci când le citeam.
Asta până când am ajuns la volumul „Ziua în care a murit John Lennon”, de Gelu Diaconu. Habar nu aveam de existența acestei cărți și nici de cine e Gelu Diaconu. Singurul motiv pentru care am luat-o era că avea o reducere considerabilă reducere pe site-ul Cărturești și că mă plictiseam în izolare. Și iată cum am găsit în sfârșit volumul de poezie românească contemporană care să mă atingă cum trebuie.
Probabil că mi-a plăcut și din pricina amatorului de proză din mine. Poeziile volumului se completează ca fragmente rupte dintr-o poveste, cu toate că nu sunt narative. Se poate observa o progresie continuă a sentimentelor și se pot zări contururi largi ale unor personaje, împrăștiate printre versuri. Întregul volum este îmbrăcat într-o haină de sinceră autobiografie, exploatând nostalgia aia puternică atașată amintirii adolescenței.
Poeziile din volumul ăsta sunt fragmente, scene sau reflexii ale unei tinereți din anii 80, acompaniate de elemente specifice atât vârstei de 17 ani, cât și perioadei respective. Baladele rock ale trupei Queen, filmele lui Woody Allen, frustrări și revolte adolescentine, emoții, dezamăgiri, bucurii și petreceri, puse în cadrul unui București care, deși s-a schimbat mult de atunci, mi-a amintit în mod bizar de Bucureștiul meu de astăzi. Toate acestea integrate cumva, prin minimalism și fără vreun limbaj pompos, într-un volum care m-a uns pe suflet, atingându-mi mai multe coarde sensibile.
Ce s-o mai lungesc atâta, mi-a plăcut. Mi-a plăcut mult.
Despre Gelu Diaconu, după cum am mai spus, nu știam mai nimic. Am aflat ulterior însă că pe lângă faptul că este poet, prozator și jurnaist, acesta are în grijă și platforma literară omiedesemne.ro, pe care am tot frecventat-o zilele astea și pe care v-o recomand și vouă. Găsiți acolo povestioare, articole și poezii care s-ar putea să vă impresioneze.
Nu știu cât de bine m-am priceput să vă explic care-i faza cu cartea asta, căci e prima oară când scriu despre un volum care nu e proză. Așa că vă las mai jos un fragment dintr-una din poeziile mele preferate, ce îi rezumă oarecum esența (sau cel puțin așa mi se pare mie):
am văzut liceul pustiu & strada spre stadion ruptă de buldozere
am văzut nopți înstelate & fete în fuste mini
am văzut cu ochii cu care văd zi de zi spectacolul lumii
frumusețea, tristețea & disperarea
& înainte să știu că s-a terminat
și că va veni o zi când voi spune
că am fost și eu nebun și tânăr
am văzut-o pe alexandra g. de mână cu nicu L.
și am știut că am doar 17 ani
& că spectacolul trebuie să meargă mai departe -